Scrisorar

Autor: Mihail Șișkin

Categorie literară: roman epistolar, roman de dragoste, literatura rusă 

Notă: 9

Citat preferat: „Cuvintele sunt înșelătoare. Îți promit că te iau cu ele în călătoria lor pe mare și apoi pleacă pe ascuns, cu pânzele întinse, și tu rămâi la mal. Dar lucrul cel mai important este că realul nu încape în niciun fel de cuvinte. Dar cauza realului amuțești. Tot ce este important în viață e mai presus de cuvinte. Într-un anumit moment vine înțelegerea faptului că, dacă ce ai trăit poate fi redat prin cuvinte, asta înseamnă că nu ai trăit nimic. Vorbesc despre inutilitatea cuvintelor. Dacă nu simți inutilitatea cuvintelor, atunci înseamnă că nu ai înțeles nimic din cuvinte.”

Am citit câteva cărți de-a lungul timpului, însă foarte puține care să mă emoționeze datorită scrisului, datorită cuvintelor așternute. Să vrei să le parcurgi mai departe doar pentru a te bucura de emoția produsă de frumusețea frazelor. Scrisorar se numără printre ele. 

Despre roman

Sașa și Volodia sunt doi tineri îndrăgostiți pe care războiul i-a despărțit când dragostea lor abia căpăta aripi. Însă tocmai această separare le sporește dorul, iubirea, melancolia. 

Toate aceste sentimente reies din scrisorile pe care și le trimit unul altuia.

Așa este de fapt toată cartea, un schimb de scrisori. De parcă deschizi un cufăr unde sunt depozitate toate colile de hârtie pe care și le-au trimis unul altuia de-a lungul vremii. Nu există nici un fel de introducere, nici vreun final.  Totul începe brusc și se termină la fel. Abia după ce parcurgi câteva pagini, înțelegi modul în care se derulează acțiunea. La început pare ciudat, apoi te obișnuiești…

Scrisorile abundă în detalii despre viața lor împreună, dar și despre tot ce au trăit separat până s-au cunoscut. Totul devine atât de intim, de profund încât ajung să-și scrie cele mai ascunse amintiri, temeri, emoții. De fapt, prin intermediul acestor epistole ajung să se cunoască mai bine și pe ei înșiși. Răscolesc atât de adânc în amintirile lor și în sentimentele lor că se sperie și ei de ceea ce descoperă. Scrisorile devin la un moment dat episoade de reflecție, de analiză, se transformă mai degrabă în pagini din jurnal. 

Plusuri, minusuri, impresii

Așa cum subliniam mai sus, valoarea acestui roman este oferită în primul rând de limbaj, de modul cum se compun propozițiile. Mai degrabă parcă este un poem, nu un roman. Unele  fraze devin atât de dragi că le-ai lua cu tine, le-ai împrumuta, le-ai ține aproape de suflet.

Dacă la început m-a cucerit scriitura, pe parcurs am realizat câtă profunzime ascunde simplitatea cumva. Scrisorile par să nu releve la prima impresie mai mult decât cotidianul zilei. Însă distanța, timpul, moartea îi transformă iremediabil pe cei tineri. Și asta se sesizează cu fiecare scrisoare. Cotidianul este atât de bine zugrăvit în scrisorile ei încât tu, cititorul, realizezi cum trece viața și pe lângă noi și nu vedem ceea ce are cumva cu adevărat însemnătate. Iar Volodia învață zi de zi în fața morții iminente cât de frumoase sunt tocmai lucrurile mărunte ale vieții. 

Ce m-a dubusolat a fost faptul că nu am reușit să-l încadrez în timp. Inclusiv timpurile lor par diferite, de parcă nu trăiesc simultan. Însă aici totul este cumva interpretabil. Autorul lasă imaginația fiecărui cititor să zburde liberă. A murit sau nu Volodia? Se cunosc sau nu cei doi?

Pe alocuri pare fără logică, sunt pagini care plictisesc, iar începutul a părut atât de brusc că a durat un pic până am reușit să mă ancorez în poveste. 

Iar finalul a părut un pic prea sec pentru cât am așteptat. Speram la ceva mai bun pentru fiecare dintre ei. Dar așa este viața! Fără un final fericit mereu!

Recomandări

Este un roman de dragoste profund. Îl recomand iubitorilor acestui gen.

Este un roman rusesc, se simte stilul inconfundabil. Îl recomand celor care iubesc literatura rusă.

Este un roman ales ca și scriitură. Este un roman poem, un roman tablou. Îl recomand cititorilor care apreciază astfel de capodopere.

Mie mi-a plăcut!

Ca să vă convingeți de valoarea sa, vă mai las aici câteva citate preferate:

„Un pescăruș a înțepenit pe cer, s-a oprit, a căzut pe gânduri. După aceea și-a amintit ceva important, poate să trăiască cât de puțin, și a tulit-o ca vântul.”

„Despre ce tot vorbesc? Despre faptul că nu avem timp.

Ei, sigur, există ore și minute, dar timpul suntem noi. Oare timpul există în afara noastră? Noi suntem pur și simplu o formă de existență a timpului. Suntem purtătorii lui. Și vectorii. Deci timpul este un fel de boală a cosmosului. Apoi cosmosul o să se răfuiască cu noi, noi o dispărem și o să urmeze însănătoșirea. Timpul o să treacă precum amigdalita.

Dar moartea este lupta cosmosului cu timpul, cu noi. Și ce înseamnă cosmos? În greacă înseamnă ordine, frumusețe, armonie. Moartea este apărarea frumuseții și armoniei generale, față de noi, de haosul nostru.”

Îți doresc Cer senin!