Gânduri despre ACASÄ‚
În fiecare an îmi propun să ajung mai des pe acasă. Nu prea reuÈ™esc…
Însă de fiecare dată când o fac, mă întorc în timp cumva. Aici, în oraÈ™ul minier, Vulcan, este toată copilăria mea. Este acea perioadă fără griji, acea etapă a vieÈ›ii mele când visurile nu aveau graniÈ›e. Aici sunt părinÈ›ii mei, aici mă simt din nou copil chiar dacă vin însoÈ›ită de proprii copii.
De fiecare dată când revin este un mix de sentimente. Mă năpădesc dorul, melancolia, iubirea, bucuria. Asta simt când regăsesc locuri atât de bine È™tiute, încărcate de amintiri dragi.
FeÈ›e cunoscute au rămas prea puÈ›ine. Majoritatea au plecat aÈ™a cum am făcut È™i eu…
Când eram copil, totul părea mai mare în oraÈ™ul natal. Colina din faÈ›a blocului părea un adevărat gigant. Azi este doar un urcuÈ™ de câteva minute. Blocurile cu 10 etaje erau adevăraÈ›i zgârâie nori. Astăzi nu mai par de speriat. Iar muntele din zare părea un uriaÈ™ pe care speram să-l birui cândva. Astăzi este singurul care îmi pare în continuare uriaÈ™, dar un uriaÈ™ golaÈ™ È™i trist. Privind spre resemnarea lui, mă încearcă celălalt spectru de sentimente: frustrare, înverÈ™unare, indignare. Pentru că văd de la an la an cum pădurea dispare în urma defrișărilor.
Mă doare că poate peste 10 ani nu o să le mai pot arăta copiilor locurile pe care eu le iubesc atât de mult. Ceea ce face această regiune atât de specială dispare încetul cu încetul…sper să mă înÈ™el. Lipsa de importanță a Văii Jiului pe harta țării o lasă parcă lipsită de apărare. Nu s-a înÈ›eles încă ce comoară ascunsă este această zonă geografică. Și nu, nu vorbesc despre minerit. Valea Jiului este un loc cu un potenÈ›ial turistic enorm. Dacă s-ar investi pe această latură inteligent, această zonă ar înflori.
Dar din păcate, se pare că nici autoritățile locale nu acordă prea mare importanță acestor probleme. Aici vorbesc strict de Vulcan (nu È™tiu cum stau lucrurile în celelalte oraÈ™e miniere).
​
Vulcan este un oraÈ™ frumos, dar neîngrijit. Este un oraÈ™ mic, minier, unde dimineÈ›ile È™i serile sunt răcoroase chiar È™i vara. Unde muntele îÈ›i face cu mâna oriunde ai privi. Unde poÈ›i să bei apă de la robinet fără s-o filtrezi. Unde fructele de pădure au cel mai bun gust. Unde în 20 de minute de mers pe jos ajungi la umbra pădurii. Dar toate aceste lucruri nu se văd când treci prin centrul oraÈ™ului È™i vezi zone ce par a nimănui. Iarba nu se mai coseÈ™te în parcuri, pe dealuri sau în alte spaÈ›ii verzi.
Degeaba s-a deschis un bazin de înot performant dacă nu se vede de buruienile de dincolo de gard.. Există piste de biciclete, însă parcurile pentru copii sunt adevărate pericole pentru că totul este într-o stare deplorabilă. Unii localnici sunt la fel de nepăsători ca cei din administraÈ›ie. Parcă acolo nu ar fi casa lor, ci groapa de gunoi. Chiar È™i Ares la cei doar 6 ani a realizat că tovarășii cei noi de joacă aruncă orice ambalaj pe jos, deÈ™i coÈ™ul de gunoi este la doi paÈ™i.
​
Imobile părăsite È™i vandalizate zac în aceeaÈ™i stare de când eram eu copil.
Unele lucruri, locuri nu s-au schimbat deloc în cei 20 de ani de când am plecat.
Nu mai sunt demult localnic, ci doar musafir în oraÈ™ul natal. Dar asta nu înseamnă că nu mă doare să văd că lucrurile nu merg tocmai în direcÈ›ia bună È™i asta este doar din cauza anumitor cetățeni.
Una peste alta, tânjesc după zilele petrecute aici.
Tânjesc după natura atât de aproape. Tânjesc după liniÈ™tea ei. Tânjesc după răcoarea serilor de vară. După plimbările nesfârÈ™ite prin pădure. După mireasma cimbriÈ™orului, gustul măcriÈ™ului È™i susurul pârâului de munte. Toate acestea sunt atât de importante pentru mine È™i tânjesc atât de mult după ele pentru că acolo sunt ei, mama È™i tata. Tot ce am făcut acolo È™i fac de fiecare dată, fac alături de ei. Sunt clipe alături de ei. Sunt amintiri cu ei È™i cu sora mea. Aici este acasă È™i aÈ™a va fi atât timp cât vor trăi ei!
