Lumina care lipsea

Autor: Nino Haratischwili

Gen literar: ficțiune istorică / dramă contemporană

Nota: 9,2

Citat preferat: „...e o iluzie să crezi că-i poți fi suficient unui om, că poți să-i înlocuiești lumea întreagă. Nu contează cât de devotat iubești, trebuie să-i lași partenerului libertatea, trebuie să vrea să vină la tine din proprie inițiativă! Și dacă nu, n-a fost să fie. Toți avem o grămadă de dorințe și doruri, un singur om nu le-ar putea satisface pe toate. Ar fi o povară insuportabilă.”

Am început această carte greu, cu senzația că nu reușesc să intru în poveste. Dar, pe măsură ce paginile s-au adunat, m-a prins într-un fel care m-a făcut să simt durerea și zbuciumul personajelor de parcă ar fi fost ale mele.

Despre carte

Totul pornește din Tbilisi, 1987, unde patru prietene își trăiesc adolescența:

• Dina – rebela grupului, mereu gata să înfrunte lumea.

• Nene – cea prudentă, care aduce echilibru.

• Ira – cumințenia și disciplina întruchipate, dar și cea care va avea cea mai surprinzătoare transformare.

• Keto – naratoarea, un amestec de sensibilitate și forță, cea care le ține unite.

Ani mai târziu, în 2019, la un vernisaj din Bruxelles, trei dintre ele se revăd. Dina lipsește – a murit. Dar fotografiile lăsate de ea devin portalul prin care Keto ne povestește tot ce au trăit, cu fiecare imagine readucând la viață trecutul.

Doamne, câte s-au întâmplat în viețile lor: crime, violuri, droguri, războaie, nunți impuse, copii, automutilare, sinucideri, răscumpărări de viață. Și totuși, în mijlocul întunericului nu au lipsit iubirea, loialitatea și mai ales prietenia. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru această carte, acesta ar fi prietenia.

Cartea e construită pe retrospective, cu salturi între prezent și trecut, ceea ce îi dă un aer cinematografic. Și totuși, ceea ce rămâne nu e doar povestea unor prietenii, ci și contextul istoric al Georgiei: războaie civile, corupție, violență, tranziția post-sovietică. În anii ’90, după destrămarea URSS, Georgia a traversat o perioadă marcată de haos politic și sărăcie extremă. Lipsurile de zi cu zi – curent, apă, siguranță – erau dublate de războaie interne și de o societate în care drepturile femeilor erau aproape inexistente. Vocea lor era adesea înăbușită, iar abuzurile erau acoperite de tăcere și rușine.

Impresii personale

M-am regăsit în fiecare personaj principal câte puțin: de la Dina am luat curajul, de la Ira ambiția și perseverența, iar de la Keto cumpătarea și darul analizei. Dar cel mai mult m-am văzut în Keto – felul în care reflectă asupra lumii mi-a amintit de mine.

M-a fascinat cum destinul personal și cel colectiv se împletesc. Cum moartea Dinei planează ca o umbră de la început până la final, dar abia la ultimele pagini afli de ce și cum s-a întâmplat. Și între timp, mor alții, se schimbă destine, se rup și se refac legături. Totul e fragil, efemer, și totuși plin de iubire și de momente de lumină.

Mi-a amintit de prieteniile din liceul militar – legături care rezistă timpului și distanței. Poate de aceea m-a atins atât de tare: pentru că am regăsit în carte ecoul acelor legături puternice pe care doar tinerețea și încercările grele le pot suda.

Mi-a plăcut enorm felul în care romanul scoate în prim-plan femeia acelor ani, într-o parte a lumii unde era infinit mai greu să-ți faci vocea auzită. Fiecare decizie personală poartă amprenta vremurilor, fiecare bucurie și tragedie este modelată de istorie.

Impresia generală?

Romanul începe greu și îți poate tăia avântul, dar dacă ai răbdare, devine un film intens care se derulează în fața ochilor. Emoționant, palpabil, te trece printr-o paletă de trăiri, toate puternice.

Recomand sau nu?

Recomand această carte celor care vor să trăiască o poveste intensă, unde istoria și destinul personal se împletesc, unde prietenia devine forța de supraviețuire și unde lumina apare exact acolo unde nu te aștepți. Nu e o lectură ușoară, dar e una care rămâne mult timp cu tine.

Cer senin și spor la citit!