Orașul cu salcâmi

Autor: Mihail Sebastian

Notă: 6,7

Categorie literară: dragoste

Citat preferat: „Am început să citesc timpul după tine.”

Îmi este rușine să recunosc...Deși sunt o persoană ce-și iubește țara, care crede în talentele ei, nu mă pot lăuda că am citit un număr mare de cărți aparținând literaturii românești. Am parcurs tot ce era lectură obligatorie în generală și în liceu, am mai încercat o vreme câteva romane, unele reușite, altele deloc și apoi am făcut o pauză destul de mare de la scriitorii români. Orașul cu salcâmi trebuia să fie o revenire pe teritoriul literar național românesc...speram ca autorul să mă cucerească cu parfumul de salcâmi. S-a dovedit a fi o alegere total neinspirată.

Mă așteptam la o poveste fluidă, de iubire, nimic memorabil, dar plăcută. În mare parte am ghicit, însă cartea a fost mai plictisitoare decât am putut îndura. Am rezistat până la sfârșit deoarece limbajul folosit este unul atent ales, figurile de stil sunt remarcabile, iar cuvintele  prețioase. Ți-e mai mare dragul să citești astfel de rânduri, care fac cinste limbii noastre materne!

Rezumat și personaje

Subiectul se bazează pe dragostea adolescentină ce pare fără de sfârșit, dar care la un moment dat se risipește, fără un motiv anume. Personajul principal, Adriana, este prototipul fetei de 15 ani, care devine conștientă de tranziția ei de la copil la femeie. Adoptă brusc aerul celei mai importante ființe din univers și nimeni și nimic nu reușește să spargă bariera suferinței ei mute și de neînțeles. Anii trec: cunoaște amăgirea unei iubiri de-o vară, trăiește prima dragoste adevărată, pură, puerilă, dar experimentează și vinovăția flirtului. Se trezește la vârsta măritișului, când alege stabilitatea, siguranța în detrimentul unei vieți incerte alături de cel pe care îl iubește sincer.

Personajele masculine devin și ele prototipuri pentru anumite categorii umane. Vom face cunoștință cu tânărul modest, ce știe că va răzbi doar dacă muncește din greu, cu bărbatul simplu, devenit peste noapte faimos și cu eroul ce oferă protecție și stabilitate. Nu-i așa că-i știm atât de bine? Culmea, nu apare nicăieri tipul cel rău.

Impresii, gânduri, minusuri și plusuri

Efemeritatea este atât de bine redată prin succesiunea anotimpurilor. Tabloul fiecăruia este atât de bine zugrăvit, încât iarna simți gerul în nări, primăvara te îmbolnăvește cu nostalgia ei, vara te toropește, iar culorile toamnei îmbogățesc imaginația. Totul inspiră a epocă trecută, a burghezie: locurile, manierele, dialogurile. Părea un timp mai manierat.

Titlul este foarte bine ales, substratul său foarte fin. O să regăsiți parfumul salcâmilor încă din debutul cărții, dar trebuie să parcurgeți mai mult pentru a înțelege mesajul lor.

Prin personajul feminin, naratorul suprinde esența complexă și uneori imposibilă a femeii. Niciodată nu suntem mulțumite cu ceea ce avem, cedăm ușor unor tentații ce nu merită, nehotărârea este o caracteristică a noastră, iar deciziile cele mai importante le gândim cel mai puțin. Ținem atât de mult la etichetă, chiar dacă dorințele noastre sunt uneori în contradicție cu aparențele. Cu siguranță, sunt și excepții, dar trebuie să recunoaștem că avem  și noi vina noastră atunci când ratăm dragostea.

Dacă autorul ar fi reușit să creeze niște momente mai captivante, dacă ar fi putut să dea mai multă viață poveștii, totul ar fi căpătat altă valență.  M-aș fi conectat poate altfel cu povestea. Darul autorului de expunere însă merită aplaudat. Nu știu dacă am citit în altă carte fraze mai bogate, vocabular mai select. Parcă Mihail Sebastian a ales cele mai frumoase cuvinte din vocabular. Păcat de subiect sau mai bine spus, de liniaritatea evenimentelor. Nu are nici sare, nici piper! Este doar aspect, fără conținut! Nu am reușit să simt mai mult!

Nu o recomand!

Dacă nu răsfoiam caietul cu recenzii, nici nu îmi aminteam de această carte subțire! Îmi pare tare rău că nu pot scrie mai multe lucruri frumoase despre ea. Vă las în schimb un pic de magie literară:

„...liniștea devenea mai imensă și, ascultând-o, Adriana, îți spunea că ascultă însuți somnul pământului.”

„Fiecare sărut era o rană […] lăsând între o gură și alta, un surâs șters, aburit.”

        Cer senin!