Burano, Murano și Torcello
Ai planuri de Veneția?
Mă bucur să aud asta! Ai făcut o alegere bună, dar ca să fie și mai bună, include în itinerariul tău și insulițele ce adăugă un aer pitoresc, autentic Veneției: Murano, Burano și nu numai.
Cea de-a doua zi din cele trei ale vacanței noastre în Veneția a fost rezervată insulelor Murano și Burano. Știind ritmul nostru de mers, eram sigură că vom avea timp și de Veneția pe finalul zilei. M-am înșelat! O zi întreagă am stat departe de ea, dar nu am regretat.
Am descoperit o altă Veneție, mai tăcută, mai aerisită, mai locală.
Murano
Prima insulă vizată a fost Murano, celebră pentru sticla cu același nume. Apendice la Veneția, insula se remarcă prin numeroasele magazine ce vând felurite obiecte din sticlă de Murano.
Există și un muzeu al sticlei de Murano pe care l-am vizitat, însă cum nu sunt un mare fan al muzeelor, nu pot spune că am văzut ceva ce să mă impresioneze în mod deosebit față de tot ce văzusem deja în magazine. Dar afirm asta în calitate de necunoscător al artei, în calitate de turist ce nu are răbdare să afle istoria sticlei de Murano și să citească inscripțiile fiecărei opere expuse.
Ce m-a frapat pe această insuliță în mod deosebit a fost liniștea...pe insula Murano nu mai este agitația turiștilor din Veneția, este mai puțină forfotă, mai mult aer parcă. Poate și acesta este motivul pentru care, fără să realizăm, am stat mai mult de jumătate din zi, deși insula este micuță.
Burano
Burano, cea de-a doua oprire, a fost o bucurie pentru suflet. Așa cum a afirmat soțul meu, în Burano nu ai cum să fii altfel decât vesel când vezi atâta culoare în jurul tău. Primul lucru care îți sare în ochi dinainte să ajungi pe insulă, când ești încă pe vaporetto, este turnul foarte înclinat al bisericii. Ai impresia că este gata oricând să se prăbușească! Și totuși pare atât de solid, un uriaș ce veghează asupra insulei.
Burano este faimoasă pentru casele sale foarte colorate. Nu există două clădiri de aceeași culoare una lângă alta, toate nuanțele sunt aprinse, vii și se îmbină perfect. Din câte am înțeles, nici o culoare nu este aleasă la întâmplare, ci totul este gândit să dea o senzație plăcută ochiului.
Un alt element caracteristic insulei este dantela, regăsită în aproape orice. Dacă în Murano cumperi sticlă Murano, în Burano pleci cu dantelă.
Aici, cu excepția străzii principale amenajată special pentru turiști, oriunde te-ai plimba dai peste rufele întinse la soare, peste sculele de curățenie de pe lângă casă și peste uneltele de pescuit. Totul este la vedere deoarece nu există curți interioare, ci doar străzi înguste pe care oamenii locului le împart cu turiștii. Localnicii s-au obișnuit ca persoane străine să le invadeze zi de zi spațiul personal, să se fotografieze lângă casele lor, să colinde în orice ungher existent al insulei.
Nu se mai sinchisesc deloc atunci când ei și orice obiect atât de banal oriunde altundeva devine aici subiect de fotografie, exponat de muzeu. Canalele ce traversează insula sunt înțesate de bărcile ce poposesc cuminți în fața fiecărei case, în așteptarea stăpânului să le scoată din parcare. Pentru ei normalitatea este să circule pe apă așa cum o facem noi pe uscat.
În Burano am găsit singurul loc de joacă pentru copii în curtea unei școli, însă era așa de aglomerat și de intim (toți se cunoșteau) încât nu am stat mai mult de cinci minute cu Ares.
Torcello
Deși nu era în plan, cina am servit pe insula Torcello, situată la doar 5 minute cu barca de Burano. Hazardul sau mai degrabă Cătă ne-a adus acolo. Fiind prea flămânzi să așteptăm vaporetto spre Veneția și prea obosiți să ne întoarcem să mâncăm în Burano, am urcat în primul mijloc de transport pe apă cu destinația Torcello.
Din fericire, am găsit un local la câteva minute de mers pe jos care a corespuns foarte bine cu nevoile lui Ares. Avea o curte foarte mare, cu multe jucării pentru copii și chiar câteva animale domestice. Mâncarea nu a fost cea mai grozavă, dar suficient de bună cât să ne potolească foamea.
Și am făcut niște fotografii grozave aici.
.jpg)
Din păcate, pe Torcello doar de atât am avut timp. Seara a venit cu pași repezi și nu ne-am permis să explorăm și această insulă.
În Veneția am ajuns după ora 22 , când singura opțiune de transport era mersul pe jos.
Murano, Burano, Torcello...o altfel de Veneție...la fel de frumoasă, dar mai pitorească, mai calmă, mai acasă.
Dacă ar fi să aleg doar una, înclin spre Burano!
