Cum am ajuns să fiu pilot militar
Episodul 4

Trecerea pe fiecare aeronavă este dificilă, pentru că înainte de a pilota, te lovești de partea teoretică. Nu ai ce căuta la manșă până nu înțelegi aeronava pe care urmează să o pilotezi. Însă la Spartan m-am lovit de atât de multe necunoscute într-un timp foarte scurt. Țin minte și acum că m-a șocat numărul de manuale dedicate doar aeronavei și toate în limba engleză! Este mult mai greu să înțelegi, dar mai ales să reții în altă limbă! Acum mi s-ar părea ciudat să văd materia legată de aeronavă în limba română, dar atunci, vai, m-a terifiat! Nu știam de unde să încep! Pentru că pe lângă toate aceste manuale, veneau multe altele, reglementări, meteo, navigație etc. Exista o bază de cunoștințe asimilată în școală, dar din păcate insuficientă pentru acest tip de aeronavă, pentru acest tip de zbor!

Iar cabina!!! Câte contacte, câte sisteme, câtă digitalizare! Și eu învățată doar cu aparate analogice! Dintr-odată mi se făcuse dor de ceasurile mele din IAR-99 sau IAK-52. Aveam impresia că îmi va lua o veșnicie până voi reuși să învăț acea cabină și nu numai!

​

Știam că în aviație nu este ușor, dar parcă până atunci nu fusese niciodată atât de dificil! M-am simțit copleșită! Ritmul era total diferit de ceea ce știam eu din școală. Acolo, noi, elevii eram buricul pământului, toată activitatea se învârtea în jurul nostru. Instructorii erau dedicați 100% nouă! Aici, în baza aeriană din țară cu cele mai multe misiuni internaționale, instructorii aveau numeroase alte zboruri prioritare, zborul de instrucție neregăsindu-se printre ele. Iar timpul lor la sol în sălile de pregătire era aproape nul. Trebuia să învăț singură, să întreb pe cine era disponibil, să prind „din zbor” una alta. Trebuia să fiu orientată, să mă învăț cu sintagma „totul este în dinamică”. Mă amețea ritmul de muncă: zilnic veneau misiuni ce trebuiau executate cât mai rapid, astfel totul se reorganiza, ziua de zbor se schimba complet de la o oră la alta.

​

Eu stăteam cuminte în banca mea și învățam partea teoretică, însă în jurul meu era de multe ori o forfotă continuă. Pentru că de cele mai multe ori această forfotă era pentru salvarea unei vieți omenești! Aici am simțit pentru prima dată bucuria colegilor care se întorceau din misiuni umanitare realizate cu succes. Contribuiau prin tot efortul depus la binele societății. Dincolo de toată oboseala de pe chipul lor, se vedea licărul de bucurie din ochi.  Ei chiar serveau patria într-un mod atât de frumos. Cu toate acele manuale în față, mi-am dorit să fiu ca ei. Să învăț oricât ar fi nevoie, să trag cu dinții de mine când simt că nu mai pot, numai să fiu ca ei la un moment dat! Să nu zbor doar de dragul de a zbura, să fiu utilă în ceea ce fac!