Fosta doamnă a Americii nu a fost norocoasă pentru că a fost soția președintelui, iar rolul său în societate a venit de la sine.

Nu! Ea a fost o femeie puternică, cu o carieră promițătoare înainte să-l cunoască pe viitorul soț.

Însă noua funcție i-a oferit șansa să facă multe lucruri și pentru ceilalți. A devenit ambasadoare pentru persoane care aveau nevoie să fie auzite: copii, militari, femei și nu numai. Plus multe alte roluri pe care nu era obligată să și le asume. Dar a făcut-o cu drag și responsabilitate.

Această doamnă provine dintr-o familie simplă, dar iubitoare. A luptat încontinuu pentru visul ei, care la început a fost acela de a deveni un avocat bun. Apoi dorințele s-au mai schimbat, însă mereu a vrut mai mult de la ea.

Momentul când devine mamă o redefinește. Îmi place cum pune accent pe lupta continuă pe care trebuie să o ducă o femeie de carieră atunci când devine mamă. Cât de greu este, dacă nu uneori imposibil, să găsești un echilibru între viața de familie și carieră.

Citind, afli despre copilul, adolescenta, femeia, mama, soția Michelle. Cu bune și cu rele. Despre visuri, dar și despre frustrări. Despre hopuri, dar și despre realizări.

Cartea este mai mult decât o autobiografie, este o lecție motivațională. Este un îndemn către educație pentru că ea este poarta spre o lume mai bună. Iar educația este un proces ce începe din iubire.

Majoritatea dintre voi ați auzit cu siguranță despre carte. Poate o parte ați și citit-o. Dacă nu, o recomand din toată inima.

Povestea este a Malalei, fata de 15 ani care a luptat pentru dreptul la educație în țara ei (Pakistan). Pentru această dorință, a fost împușcată în cap de către talibani. Dar a supraviețuit și a devenit un simbol și o luptătoare aprigă pentru drepturile femeilor.

Atâtea lecții ne oferă această fată! Una dintre ele fiind faptul că pasivitatea nu este soluția schimbării.

De-a lungul lecturii au fost vorbe, pasaje care mi-au rămas în suflet. Unul doresc să-l împărtășesc cu voi:

„Libertatea nu are nici o valoare dacă nu o include și pe aceea de a greși.” ( Gandhi)

Povestea celor 100 de nesupuse este cuprinsă în două volume. Două volume care mi-au reamintit de ce sunt atât de mândră de rădăcinile mele.

În loc de subiect, vă scriu introducerea primului volum, care va elucida cât de cât despre ce este vorba în cele două cărți:

„Cine sunt „Nesupusele”? Sunt femei din România de ieri și de azi, de vârste, profesii, etnii, religii diferite, care au creat, au făcut știință, au militat pentru diverse drepturi, au crescut copii și au avut grijă de familiile lor, au alinat suferințele celor de pe front, au făcut plecat în lume căutând un trai mai bun pentru cei din jurul lor, au făcut performanțe în sport, au fost deschizătoare de drumuri pentru alte femei.”

Tot ce veți afla va fi un crâmpei din „nesupunerea” ei sau a lor, suficient cât să vă trezească interesul, să fiți curioși să căutați mai departe.

Atât de simplu și de frumos sunt scrise!

Le recomand din toată inima, chiar și pentru copii!

Autoarea acestei cărți s-a născut în timpul celui De-al Doilea Război Mondial într-un sat plin de femei deoarece toți bărbații luptau pe front. Însă ea a văzut cum au luptat și femeile și a vrut să scrie despre războiul văzut prin ochii lor.

Cartea este un cumul de sute de mărturii ale femeilor sovietice ce au trăit pe pielea lor adevăratul război. Deși au câștigat războiul, victoria nu a fost și a lor, ci doar a bărbaților.

Pentru că ceea ce au făcut ele pentru patria mamă s-a transformat dintr-o dată în rușine, coșmar, fobie, desconsiderare din partea societății. A fost o parte a războiului care a fost dezgropată de autoare după 7 ani de cercetări.

S-a scris mult despre acest război, dar așa cum o face Svetlana, nu a mai făcut-o nimeni.

Și cum susține autoarea: „Nu scriu despre război, ci despre omul aflat în război. Scriu nu istoria războiului, ci istoria sentimentelor. Sunt un istoric al sufletului.”

Este o carte ce doare. Și este reprezentativă pentru suferințele tuturor femeilor ce au trăit războiul, indiferent de naționalitatea lor.

„Aș putea oare să găsesc cuvintele potrivite? Despre cum am tras pot să povestesc. Despre cum am plâns, nu. Asta e sortită să rămână nespusă. Știu un singur lucru: în război, omul devine cumplit și de nepătruns.”

Credeți-mă! Cartea asta mișcă suflete!