Privighetoarea

Autor: Kristin Hannah

Notă: 9

Categorie literară: dramă, de dragoste, ficțiune istorică, despre război

Citat preferat: „În dragoste aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.”

 

Mă declar un fan al cărților ce strecoară realitatea în ficțiune, ce construiesc povești într-un spațiu și într-un timp ce au existat cândva. Personajele sunt inventate, însă povestea lor nu. Sentimentele lor, acțiunile lor, vremurile pe care le trăiesc, tărâmurile pe unde umblă și tot ceea ce văd au fost cândva reale. Îmi plac cărțile care devin un omagiu adus unor eroi anonimi, eroi ce au avut curajul să fie în ofensivă când toți ceilalți au acceptat înfrângerea. „Privighetoarea” ne cântă o astfel de poveste, glasul ei ajungând până la cele mai împietrite suflete.

Subiectul cărții

Pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Franței ocupată de germani, două surori, Isabelle și Vianne, încearcă să supraviețuiască cum știu ele mai bine. Dacă la început nici una dintre ele nu ia în serios acest război ce se răspândește ca ciuma neagră, întâmplările prin care trec împreună, dar mai ales separat, le călește cu fiecare zi.

Ele trăiesc același război, dar complet diferit. Este imposibil să alegi care îndură mai mult, care este mai curajoasă pentru că împrejurările în care se găsesc sunt diametral opuse. Una vrea să-și apere patria cu orice preț, cealaltă trebuie să se gândească în primul rând la copil. Parcă pășesc în direcții opuse, când de fapt fiecare luptă pentru aceeași cauză: apără ceea ce iubesc! Momentele în care le regăsim împreună în timpul războiului, rare de altfel, sunt de o reală profunzime și dovada unei iubiri tacite.

Cele două surori par să nu fie surori: Isabelle, mezina, este îndărătnică, curajoasă, impulsivă și foarte patriotă. A avut o copilărie foarte grea, pentru care o învinovățește pe sora ei. A învățat să fie total independentă, dar dorința de a fi iubită de familie o macină în permanență. De cealaltă parte, Vianne, este dependentă total de soțul ei cu care s-a măritat la o vârstă foarte fragedă. Știe că războiul distruge psihic oamenii (tatăl lor a luptat în Primul Război Mondial), motiv pentru care are nevoie de toate puterile să rămână curajoasă când soțul ei pleacă pe front. Atunci nu bănuia că viața ei va fi mai grea decât a lui... Este hotărâtă să facă orice pentru a-și proteja copilul și casa...și sora...

 

Romanul aduce la un moment dat în prim plan un nou personaj, o eroină a războiului: Juliette Gervaise. Prin curajul și dăruirea ei, salvează multe vieți omenești. Dar vă las pe voi să îi aflați povestea...

Acțiunea se desfășoară pe parcursul tuturor anilor celui de-al Doilea Război Mondial, de la primele scântei până la capitularea celor învinși. Povestea nu este despre cei care au luptat pe front, ci în spatele lui. Războiul lor a fost poate de multe ori mai greu... Este greu să privești prin ochii celor obligați să suporte ocupația străină în țara lor, în satul lor, în casa lor. Tot ce a fost cândva a lor devine bun în folosul germanilor. Și nu pot face nimic. Nu își pot salva prietenul sau vecinul, nu se pot salva nici pe ei înșiși. Fiecare final de zi este o bătălie câștigată împotriva iminenții morții. Însă sufletul moare încetul cu încetul…degradarea lui este inevitabilă...atrocitățile pe care sunt obligați să le trăiască sunt ireale. Când moare și speranța, rămâne doar iubirea.

Gânduri, sentimente

Da... am asociat de multe ori cele două personaje cu mine și cu sora mea, Isabela. Poate din acest motiv, am preferat-o pe Isabelle (coincidență de nume). Îmi amintește de sora mea îndărătnică și curajoasă, care se agață cu dinții de cauzele în care crede. În tot ce face nu există jumătăți de măsură, iar adevărul este crezul ei, chiar dacă doare. Sunt convinsă că, dacă ar fi ca mâine să pornească un război, așa ar fi și ea, ca Isabelle: s-ar avânta cu pieptul în față în vâltoarea cea mai mare, impulsivă și fără temeri de nici un fel.

 

Iar eu m-am regăsit de multe ori în Vianne, în dorința ei arzătoare de a supraviețui nu pentru ea, ci mai ales pentru copilul ei. Totul este altfel când orice acțiune nu se revarsă doar asupra ta, ci și asupra celui mic. Deciziile sunt inevitabil mai calculate, mai asumate, mai temperate. Asta înseamnă un copil în viața unei femei: iubire mai presus de ea, responsabilitatea unei vieți. Acestea sunt gândurile mele ca mamă. Ca militar, vreau să cred că am curajul și năzuința lui Juliette Gervaise.

Tu, dragă cititor, unde te regăsești?

Minusuri, plusuri

„Privighetoarea” ne cântă un imn al supraviețuirii, al iubirii, al valorilor, al autocontrolului și al autodepășirii. Privighetoarea ne învață că mic fiind, poți să faci lucruri mărețe. Am înțeles că erou este cel care rămâne demn când foamea îl subjugă, cel care spune DA unei cauze care-i pune pe ceilalți pe primul loc, deși asta îi aduce moartea mai aproape. Erou este cel care educă copii într-un sistem putred, cel care iubește țara mai presus de el, cel care reușește să rămână om între neoameni. Despre toate acestea și multe altele ne cântă „Privighetoarea”.

Am fost foarte acaparată de carte și am citit-o foarte repede. Este genul de lectură pentru care îți faci timp chiar dacă nu ai. Vrei să afli mereu ce se întâmplă. Încerci să anticipezi următoarea mișcare, să ghicești următorul pas al personajelor. Deși mai era mult până la deznodământ, eram convinsă că îl ghicisem demult.  Am fost plăcut surprinsă să văd că m-am înșelat!

Au fost însă și anumite pasaje unde am simțit că mă cuprinde plictiseala. Între momentele de suspans, între evenimentele marcante au existat pauze de respiro prea lungi. Sau poate eram eu prea nerăbdătoare.

Mi-ar fi plăcut să fie alt final...dar poate nu s-ar fi potrivit...

Recomandări

476 de pagini în câteva zile... atât a durat să o citesc... oare de câți ani a fost nevoie pentru o astfel de documentare? Câte nopți nedormite? Câte pagini rupte? Câte frământări? Scriitori dețin  condeiul cu puteri magice, ei sunt cei care ne oferă posibilitatea de a călători în spațiu și în timp, cei care ne fac să visăm cu ochii deschiși! Eu îi aplaud la scenă deschisă! Mă bucur că am descoperit-o pe Kristin Hannah. „Privighetoarea” este prima ei carte. Sper să mai urmeze și altele! Mi-a plăcut mult și o recomand cu drag! Și cred că filmul va fi grozav! Este un subiect cu mare impact vizual și emoțional!

Până la următorul articol, vă doresc doar Cer senin!