Autor: Jo Nesbo

​

Notă: 8,9

​

Categorie literară: roman polițist, crime

 

Multe cărți pe care le-am citit au fost recomandări ale prietenilor mei, care, la fel ca mine, găsesc în lectură un mod de relaxare, de educare, de eliberare. Nu degeaba se spune că cine se seamănă, se-adună. Și este mult mai simplu să recomanzi o carte unei persoane pe care o cunoști. Mergi cumva la sigur! Aceasta este și povestea romanului pe care vi-l prezint astăzi. Cel mai bun prieten al soțului a citit-o, l-a fascinat și s-a gândit instant să mi-o împrumute și mie! Știa că voi fi la fel de încântată de descoperire! Pentru că până în acel moment nu auzisem de Jo Nesbo și de Fiul său. Iar acum nu pot să îi mai uit!

​

Declar răspicat că „Fiul” este cel mai bun roman pe genul crime pe care l-am citit în ultima perioadă! Are toate elementele necesare unui roman polițist de primă clasă! M-a captivat total și nici o clipă nu am anticipat deznodământul, ba mai mult m-a șocat! Totul este atât de bine gândit încât este foarte greu să-l lași din mână!

​

Detalii, personaje

​

Povestea este una neobișnuită, cu elemente cumva contradictorii ( crimă și religie, iubire și ură) într-un Oslo a lumii contemporane. Personajul central este chiar fiul care vrea să facă dreptate tatălui său într-un mod cu totul deosebit.

​

Sinuciderea părintelui său a fost momentul când viața lui Sonny Lofthus s-a destrămat, când nu i-a mai păsat de ziua de mâine. Însă clipa în care află că totul a fost doar o mare minciună îl trezește din nou la viață. Din acel punct, din cel mai docil și drogat deținut al închisorii, din confesorul tuturor prizonierilor, se transformă în cel mai aprig și lucid justițiar! Atuul lui principal este informația culeasă de-a lungul atâtor ani de confesiuni. Misiunea lui devine mai importantă decât viața lui oricum de mult fără rost. Și totuși pe un fond atât de însetat de răzbunare apare și iubirea...

​

Curios este modul de construire al personajului: doar prin ochii celorlalți. Pe parcursul celor 600 de pagini, nu există nici un moment de introspecție, nici o singură scenă în care Sonny să ne transmită direct ceea ce simte. Antiteza înger-demon este o constantă în tot ce întreprinde. Nu îl poți iubi, dar nici nu îl poți urî. Oscilezi între cele două stări.

​

Celelalte personaje sunt la fel de interesante. Câteodată nici nu știi pe cine să crezi, cui să îi dai dreptate în această misiune justițiară. Dar finalul mă obligă să mă opresc aici cu detaliile.

​

Gânduri, recomandări

​

M-am întrebat de-a lungul romanului, dacă merită tot ce face Sonny pentru a-și răzbuna tatăl? Dacă va reuși vreodată să se izbăvească? Dacă va mai pune capul pe pernă împăcat? Au fost însă și atâtea momente în care i-am dat dreptate, când am preferat demonul din el... Întreaga poveste mi s-a părut una dură, de la început până la final. Însă chiar și aici, de nicăieri, se înfiripă o relație de iubire, care nici o clipă nu acaparează firul narativ. Fiul merge mai departe...orice ar fi!

​

Prin ochii naratorului, am descoperit Oslo, orașul unde se petrece acțiunea. Dar este prezentat într-o lumină atât de gri, de difuză...Momentan nu îmi trezește interes să-l adaug pe lista de călătorii. Va trebui să-l descopăr dintr-o altă perspectivă.

Dacă citiți pe spatele coperții romanului, veți găsi un rezumat care dezvăluie exact cât trebuie fără să strice surpriza. Există riscul însă, să nu vi se pară interesant, să pară totul prea simplist.

​

Vă înșelați, credeți-mă! Aveam să cad în aceeași capcană! M-a salvat recomandarea! Amator sau nu de romanul polițist, acesta chiar merită să-i oferiți o șansă!

​

Până data viitoare, Cer senin!

​