Fiica ceasornicarului
Autor: Kate Morton
​
Notă: 9,5
​
Categorie literară: ficțiune, mister
​
Citat preferat: „Hora pars vitae. Fiecare oră face parte din viață.”
​
Din când în când simt nevoia să citesc romane cu care È™tiu sigur că nu voi da greÈ™. După câteva lecturi mai greoaie, care m-au plictisit, m-au obosit sau care nu au stârnit în mine nici un sentiment, încerc să merg la sigur. La fel mi se întâmplă È™i când am perioade mai dificile în care nu-mi găsesc echilibrul emoÈ›ional. Apelez la autori despre care È™tiu că au reuÈ™it fiecare dată să mă poarte departe de lumea reală fără prea mult efort. Nu am nevoie de cărÈ›i complexe, ci de poveÈ™ti vii, întortocheate, care să-mi È›ină mintea ocupată, dar cumva relaxată. Iar una dintre opÈ›iuni este Kate Morton.
„Fiica ceasornicarului” este ultima carte a autoarei pe care am citit-o, dar promit să revin È™i cu recenzii despre celelalte. DeÈ™i îÈ™i păstrează stilul în tot ce am citit până acum, deÈ™i nu mă surprinde cu modul ei de abordare, reuÈ™eÈ™te mereu să mă captiveze. Fiecare carte este unică prin intriga È™i prin imprevizibilul contextului. Abia aÈ™tept să văd ce se ascunde dincolo de titlu.
​
Detalii despre conținut
​
Sfatul meu, în cazul acestui roman, mai ales dacă este primul pe care-l citiÈ›i al lui Kate, este să-i acordaÈ›i timp deoarece începutul poate fi derutant. Sunt mai multe fire narative, mai multe bucle temporale, fiecare cu propriile personaje. DeÈ™i par să nu aibă nici o legătură între ele, toate detaliile sunt de fapt piesele unui puzzle. Un puzzle pe care doar tu, cititorule, È™i personajul principal veÈ›i È™ti să-l rezolvaÈ›i:
-2017: Elodie Winslow este o arhivistă care dă din întâmplare peste o geantă foarte veche. În ea găseÈ™te schiÈ›a unei case È™i fotografia unei tinere frumoase. Casa din schiță se potriveÈ™te perfect cu casa dintr-o poveste a copilăriei ei, iar tânăra îi trezeÈ™te un amestec ciudat de sentimente. AÈ™a că este intrigată să afle povestea lor...
-1940: Juliet, văduvă de război, mamă a trei copii, se retrage din tumultul Londrei într-o casă la È›ară. Aici îÈ™i găseÈ™te liniÈ™tea È™i îÈ™i rememorează zilele tinereÈ›ii.
-1928: Leonard Gilbert, supravieÈ›uitor al Primului Război Mondial, se refugiază într-o casă la È›ară în speranÈ›a că îÈ™i va vindeca rănile sufleteÈ™ti. Descoperă însă că noua sa locuință are un trecut interesant, despre care va scrie o carte...
-1899: Ada, se trezește abandonată de către părinții ei la o școală de fete, dintr-un sătuc nu departe de Londra
-1862: Lilly Milligton este o tânără de È™aptesprezece ani, cu un trecut dureros. Ea ajunge să se îndrăgostească de Edward Radclife, un pictor cu potenÈ›ial al acelor timpuri. Locul ales să o picteze este o casă undeva la È›ară.
​
Pare că nimic nu are legătură cu nimic... AÈ™a-i? Singurul amănunt care pare comun este o casă...Da, o casă devine laitmotivul întregului roman...Casa de la Birchwood este loc de tihnă pentru toÈ›i ce-i trec pragul, loc mistic datorită miturilor ce o aduc în vizor, este locul ce leagă toate personajele. ToÈ›i ajung să o iubească, deÈ™i trecutul ei este tulburător.
​
Minusuri și plusuri
​
Fiecare capitol citit deschide o cutie a Pandorei, se construieÈ™te intrigă peste intrigă È™i când crezi că ai descoperit misterul, toată situaÈ›ia ia altă întorsătură! EÈ™ti mereu ca pe ace! Încerci să găseÈ™ti sensul rotiÈ›elor ce învârt mecanismul timpului, încerci să descoperi piesa care blochează ansamblul din mintea ta. CauÈ›i liantul între toate aceste perioade temporale. EÈ™ti ca un ceasornicar atent la cel mai mic detaliu... AÈ™a percep eu o carte bună!
​
Londra, Tamisa, casa de la Birchwood sunt descrise atât de amănunÈ›it, de real, încât eu, cititorul, am pășit prin iarba înaltă È™i verde din jurul casei, am auzit scârÈ›âitul scărilor întunecate, am simÈ›it vântul prin păr, m-am pierdut prin forfota din marea capitală. Cuvinte nu plămădesc doar imagini, ci senzaÈ›ii. Iar salturile în timp devin atât de naturale la un moment dat, încât este un fleac să È›ii pasul cu atâtea fire narative. Ceea ce părea greu la primele capitole, devine parte din farmecul cărÈ›ii.
Dacă este ceva ce nu mi-a plăcut este finalul. După atâtea intrigi È™i puncte culminante, deznodământul a fost prea sec, prea scurt. Parcă brusc, naratorul s-a plictisit È™i nu a mai avut chef, È™i-a pierdut entuziasmul. Eu aÈ™a am perceput! După o aÈ™a incursiune în timp, merita ceva mai bun.
​
Gânduri, personaje È™i citate
​
AÈ™a cum menÈ›ionam chiar la începutul recenziei, nu am căutat o carte care să lase amprente în suflet, ci una care să mă prindă în intriga ei fără să analizez prea mult, fără să aprofundez. Doream doar să fiu purtată pe aripi de poveste. Uneori doar de asta am nevoie. Și am primit exact ce căutam. Categoric am avut È™i de învățat de la fiecare personaj, din fiecare experiență. Și dacă ar fi să îmi aleg un personaj preferat...cred că aÈ™ alege Juliet! ForÈ›a ei de a merge mai departe când toÈ›i dau înapoi, dorinÈ›a de a face o lume mai frumoasă pentru cei trei copii, independenÈ›a sa într-o lume unde bărbatul decide, toate acestea m-au cucerit.
​
Aproape toate personajele sunt pozitive, numai contextul este unul nefavorabil. Iar unele paragrafe sunt de pus în ramă:
„Să riÈ™te È™i da, uneori chiar să dea greÈ™. Să accepte că viaÈ›a e complicată È™i că se pot face È™i greÈ™eli, dar că de multe ori nici nu sunt adevărate greÈ™eli; căci viaÈ›a nu este lineară, ci este alcătuită din nenumărate alegeri mai mari sau mai mici, făcute zi de zi.”
​
„Oamenii sunt ca niÈ™te muzeografi; fiecare îÈ™i lustruieÈ™te amintirile preferate, aranjându-le în aÈ™a fel încât să recreeze o poveste care să-i fie pe plac. Unele întâmplări sunt reparate È™i dichisite spre a fi expuse, altele sunt socotite nepotrivite È™i sunt date la o parte, azvârlite în subsol, în cămările înÈ›esate ale minÈ›ii. Și acolo, dacă au un pic de noroc, sunt uitate pe dată. Iar acest lucru nu este de loc necinstit: este singurul mod prin care oamenii se pot împăca cu sine È™i cu povara trăirilor lor.”
​
Recomandări
​
V-am trezit curiozitatea?
Vă sfătuiesc să citiți o carte a lui Kate Morton. O veți iubi ori ba. După o singură carte, veți ști dacă o veți adăuga pe lista voastră de autori preferați. Fiindcă indiferent de carte, stilul este același.
Iar cei care o iubiÈ›i deja, cei care îi apreciaÈ›i opera, opriÈ›i timpul È™i citiÈ›i „Fiica ceasornicarului.” Lectura este până la urmă un mod de a trăi simultan mai multe vieÈ›i. Astfel parcă timpul goneÈ™te mai încet, lumea parcă stă pe loc...
​
Până la următorul articol, vă doresc doar Cer senin!