Autor: Blaine Harden

​

Notă: 8,7

​

Categorie literară: biografie

​

Citat preferat: „Dragostea, mila și familia erau cuvinte lipsite de înțeles. Dumnezeu nu dispăruse, nici nu murise. Shin nu auzise niciodată de el.”

 

Când uităm să mulțumim pentru ceea ce avem, când ni se pare că ne-am născut în locul nepotrivit, când viața pare nedreaptă cu noi, avem mereu la îndemână libertatea să schimbăm ceva. Nu ne oprește nimeni! Să fim recunoscători pentru acest privilegiu. Pentru că în alt colț al lumii sunt oameni ce trăiesc mai rău decât animalele, ce nu au cunoscut în viața lor nici un alt sentiment decât cel al supraviețurii cu orice preț. „Evadare din lagărul 14” este dușul rece de care avem nevoie cu toții din când în când! Este povestea care ar trebui să nască tot mai multe semne de întrebare, care ar trebui să urnească marile puteri ale lumii! Este o poveste reală și contemporană cu noi, pe care trebuie să o cunoaștem cât mai mulți. Pentru că nu este a unui singur om, ci a unui popor...

 

Subiecte abordate

​

Jurnalistul Blaine Harden prezintă povestea lui Shin, care în 2005, la vârsta de 23 de ani a evadat dintr-un lagăr din Coreea de Nord! Shin a văzut pentru prima dată lumea dincolo de gardurile lagărului în momentul evadării. Este singurul caz despre care se știe că s-a născut în lagăr și care a reușit să evadeze de acolo! Relatările sale sunt ale unui copil care a crezut că lagărul este casa lui și dincolo de ea nu poate exista ceva mai bun de-atât! Nu știa absolut nimic și nici nu-și punea întrebări pentru că era prea ocupat să supraviețuiască într-un loc care, oficial nu a existat niciodată! Trăia în iad, dar nu știa!

Toate experiențele lagărului au fost dure, foarte dure! A cunoscut de la o vârstă fragedă tortura! Iar foamea, frigul, bătaia erau parte din cotidian. Nimic nu-l uimea, nici măcar moartea!

Însă nici viața după lagăr nu a fost ușoară! Adaptarea la viața normală a fost pentru el o corvoadă! Nu înțelegea cum funcționează societatea, specia umană era pentru el o anomalie.  Până la 23 de ani nu simțise sentimente precum iubire, recunoștință. Și acum trebuia să învețe să le simtă: „Evoluez de la starea de animal. Dar este un proces foarte lent. Uneori încerc să plâng și să râd ca alți oameni, doar să văd cum este, dar nu-mi vin lacrimile, nu-mi vine râsul.”

Povestea lui Shin se derulează paralel cu viața din Coreea de Nord. Pe măsura ce se desfășoară firul experiențelor lui Shin, naratorul ne prezintă realitatea dincolo de gard ca să înțelegem contextul politic, social, economic al acestei țări. De asemenea, pentru a întări veridicitatea epopeii lui Shin, sunt prezentate și mărturiile altor evadați sau ale altor persoane ce au ocupat diverse funcții în lagărele din Coreea de Nord.

​

Gânduri, sentimente

​

Această biografie a fost de la început până la final o palmă pe care o meritam din plin! M-am simțit vinovată de naivitatea mea! Nu credeam că în zilele noastre mai există locuri unde omul este atât de inuman! Nu îmi puteam imagina că regimul unei țări poate fi  atât de crud cu proprii oameni! Nu îmi pot închipui cum fanatismul poate atinge asemenea cote și nu pot înțelege de ce nu se face ceva în acest sens?

Credeam că am învățat din lecțiile trecutului, că Auschwitz a fost suficient! Da, de unde! Coreea de Nord sfidează o lume întreagă, sfidează orice tratat încheiat la nivel mondial și își duce propria politică! Și nu o face de acum, ci dintotdeauna! Un regim împotriva propriilor oameni, un regim criminal! Oroarea este un mod de viață! Și ce este mai dureros, este faptul că lor așa li se pare normal!

Povestea lui Shin este una fericită! El a reușit să scape! Însă cei care au rămas în urmă și cei care i-au urmat? Și nu vorbesc doar de cei din lagăr, ci de toți locuitorii acestei țări! Mie încă îmi vine greu să cred că poți să trăiești în asemenea condiții, că un popor întreg se supune, în loc să se revolte!

Pagină după pagină m-am îngrozit de lipsa de sentimente! Toate celelalte biografii sau autobiografii ale supraviețuitorilor din lagăre pe care le-am citit sunt încărcate de dor, de speranță, de iubire, de frustrare, de lupta pentru supraviețuire! Toți trăgeau cu dinții de propria viață pentru că ceea ce era dincolo de lagăr merita! Ei au cunoscut normalitatea înaintea atrocității, și a fost inadmisibil să accepte noua realitate! Relatările lui Shin sunt lipsite de emoție pentru că, pentru el, lagărul era singura realitate! Acolo s-a născut și totul îi se părea normal. Faptul că profesorul a ucis o elevă în bătaie în fața clasei sau că faptul că mânca șobolani ca să nu moară de foame erau experiențe uzuale! Nu-l marcau în nici un fel! Abia la câțiva ani după evadare, când descoperă o altă latură a lumii, amintirile din lagăr devin demonii săi de zi cu zi. Abia atunci realizează ce a fost nevoie să facă pentru a supraviețui...Eu în schimb, ca cititor, am simțit ce el nu a putut simți atunci. Am fost copleșită de relatarea atât de impasibilă, dar autentică!

​

Minusuri, plusuri

​

Cel mai mare plus este autenticitatea și contemporaneitatea evenimentelor. Aici se mai poate schimba ceva, încă este timp!

Mi-a plăcut foarte mult că nu am citit o simplă dar dramatică biografie, ci și o lecție despre comunismul dus la extrem. Personal cunoaștem foarte puține despre controversata țară Coreea de Nord. Credeam că este o țară comunistă ca multe altele, însă informațiile din „Evadare din lagărul 14” depășesc sfera imaginației, prezintă un regim totalitar diabolic! După ce am parcurs-o, au apărut atâtea întrebări în mintea mea...Oare câte locuri ca acestea mai există în lume? Oare câți oameni trăiesc și azi experiența lagărului sau chiar mai rău? Trăim un vis frumos și nu vrem să spargem bula de frica a ceea ce am putea descoperi dincolo de ea...

Personal, mi-ar fi plăcut mai mult suflet în relatare! Stilul jurnalistic i-a tăiat un pic din emoție. Sau poate a fost din cauza lui Shin, care nu a reușit să transmită mai mult. Totul este foarte obiectiv, punctual, informațional!

​

Recomandări

​

O recomand tuturor adulților! Ne place sau nu, câteodată trebuie să descoperim mai mult din lumea în care trăim! Trebuie să ne trezim la realitate, să încercăm să schimbăm ceva! Ce? Nici eu nu știu sigur! Însă cunoașterea este primul pas spre evoluție!  Altfel, impasibilitatea noastră se va transforma în întrebări ale generațiilor care vor urma: „Elevii de liceu din Statele Unite ale Americii dezbat motivul pentru care președintele Franklin D. Roosevelt nu a bombardat șinele de cale ferata ce duceau înspre lagărele lui Hitler. Copii lor s-ar putea întreba, peste o generație, de ce Occidentul s-a uitat la imaginile clare luate din satelit ale lagărelor lui Kim Jong-il și n-a făcut nimic.”

Până la următorul articol, vă doresc doar Cer senin!