Cum am ajuns să fiu pilot militar
Episodul 1
CunoaÈ™teÈ›i întrebarea clasică „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”.
Fiecăruia dintre noi ne-a fost adresată această întrebare de atâtea ori când eram copii È™i fiecare aveam de fiecare dată un răspuns pregătit. ToÈ›i È™tiam ce vom deveni când vom deÈ›ine puterea vârstei. ToÈ›i ne doream să creÈ™tem cât mai repede, să facem ce vrem noi, nu ce vor alÈ›ii (părinÈ›ii).
Ce îmi doream eu când eram mică?
Am oscilat între mai multe variante. AÈ™ fi vrut să practic 2-3 meserii concomitent pentru că eram convinsă că pot! Eram (È™i sunt) o forță! Și asta datorită părinÈ›ilor care nu mi-au tăiat niciodată aripile. Au crezut È™i cred în mine mai mult decât am crezut eu vreodată. Și credeÈ›i-mă, eu chiar cred în mine!!
În primii ani de care-mi amintesc, visam să lupt împotriva corupÈ›iei, să fiu avocat sau poliÈ›ist. Mă vedeam stând în faÈ›a juraÈ›ilor pledând pentru nevinovăția clientului meu. Pentru că toÈ›i erau nevinovaÈ›i! Nu aÈ™ fi acceptat niciodată să apăr un vinovat! Eram avocatul dreptății! Am fost atât de dezamăgită când am aflat că tribunalul din filme nu există È™i la noi, că sistemul juridic diferă total de ceea ce visam eu.
​
​
Mai târziu, când am descoperit drumeÈ›iile pe munte, mă gândeam serios la o meserie în turism sau geologie. Am crescut înconjurată de natură, am hoinărit prin păduri de când mă È™tiu. Părea logic să mă îndrept spre o ocupaÈ›ie în aer liber, care să-mi permită să descopăr cât mai mult din lumea asta frumoasă!
​
Toată copilăria am cochetat cu visul de a fi cântăreață sau dansatoare.
Nu este rău să visezi! Am descoperit foarte repede că treaba cu cântatul nu este pentru mine. Nu aveam pic de talent. Dar asta nu m-a împiedicat să o terorizez pe sora mea cu prestaÈ›ii playback zi de zi, cu muzica dată la maxim, cu deodorantul în mână pe post de microfon È™i cu vitrina mobilei de sufragerie în loc de oglindă. Știam toate melodiile trupelor Andre, Genius, N&D. Cei din generaÈ›ia mea sigur vă amintiÈ›i! Cu dansul a fost în schimb altceva. Aici îmi place să cred că mă descurc biniÈ™or, însă a rămas totul la nivel de hobby.
Mi-am dorit să devin inclusiv gimnastă când am văzut că o am mobilitate frumuÈ™ică. Mă uitam la Jocurile Olimpice È™i mi se făcea pielea de găină de fiecare dată când auzeam imnul naÈ›ional al României (asta se întâmplă È™i acum). Ce sentiment trebuie să fie când È™tii că se intonează imnul țării tale datorită muncii tale, să È™tii că o È›ară întreagă cântă alături de tine. Atunci realizezi că toate sacrificiile au meritat cumva! De gimnastică nu m-am apucat, dar am făcut un pic de performanță în artele marÈ›iale!
Îmi doream meserii muncite. Nu voiam nimic de-a gata! Am fost mereu pregătită să trudesc din greu pentru ce este al meu. Aici este tot meritul părinÈ›ilor care au avut grijă să ne inoculeze (mie È™i surorii mele) fără ca noi să ne dăm seama, dorinÈ›a de a munci cinstit, responsabilitatea civică. Prin munca noastră nu ne ajutăm doar pe noi înÈ™ine, ci comunitatea, chiar È›ara întreagă. Ei ne-au făcut să înÈ›elegem devreme să È›intim sus prin muncă, cinste È™i prin respect față de cei din jurul nostru.
​
AÈ™a că visam la nivel înalt! Dar nu m-am gândit niciodată la aviaÈ›ie! Nu mi-a trecut prin cap că aÈ™ putea pilota avione. DeÈ™i, când eram mică, nimic nu părea imposibil, meseria de pilot nu a fost niciodată pe lista mea. Nu È™tiu să spun de ce... Pentru mine, zborul nu a fost un vis de mic copil, a fost o alegere È™i o È™ansă la momentul oportun!
Mai multe vă povestesc în episodul 2! Va urma!
Dar voi? Voi ce vă doreaÈ›i când eraÈ›i mici?
Aștept răspunsurile voastre pe mail sau pe chat.
Chiar sunt curioasă!
Vă doresc o zi cu Cer senin!