top of page

Autor: Jean-Claude Carriere

Notă: 8,6

Categorie literară: filozofie universală

Citat preferat: fiecare poveste este un citat dacă știi să-i deslușești tâlcul

Cercul mincinoșilor…hmm, două cuvinte care nu dezvăluie prea multe. Noroc cu cea de-a doua parte a titlului, Cele mai frumoase povești filozofice din lumea întreagă, care este foarte elocvent și care spune aproape totul despre conținutul literar al acestei enciclopedii cu tâlc.

Este genul de carte care șade bine în orice bibliotecă pentru pildele sale. Sunt 400 de pagini cu mult tâlc, umor și sarcasm ascuns.

În interiorul coperților este o adevărată colecție de învățături sub formă de povești, unele de câteva rânduri, iar altele de maxim două pagini.

Unora le deslușești ușor sensul, altele rămân neînțelese.

Puține par fără rost, majoritatea fiind adevărate lecții de viață.

O parte din ele o să ți se pară cunoscute, însă pe majoritatea sigur nu le știi.

Toate sunt culese din folclor de pe întreg mapamondul și din toate epocile.

Cartea este o culegere de filozofie altfel. Una care nu-ți oferă mură-n gură. Dar care nici nu te obosește cu conținutul prea alambicat.

Ca să fiu mai explicită, las aici una din poveștile care mi-au plăcut în mod deosebit:

 

„Undeva în India, un om lua apă de la un izvor și o căra în sat, unde o vindea. Își căra povara în două vase ce atârnau la capetele unei colibițe de lemn, purtată pe umeri.

Vasul din dreapta era intact și ajungea întotdeauna plin, în timp ce vasul din stânga, care era crăpat, pierdea pe drum jumătate din apă.

Iar asta a durat ani în șir, pentru că omul nu avea bani să-și cumpere alt vas. Într-o zi, vasul crăpat a vorbit și i-a spus omului:

-Știu că sunt un hârb: mă rușinez și îți cer iertare. Pierd apa pe care ar trebui s-o păstrez. Zău, mi-e rușine, crede-mă.

Omul s-a uitat la el și i-a spus:

-Data viitoare, să te uiți în partea stângă a drumului, pe partea ta.

-Ce-o să văd acolo? A întrebat vasul.

-O să vezi florile cărora, în toți anii aceștia, apa pe care ai pierdut-o le-a dat viață.”

 

Te-ai lămurit?  Cam așa este toată cartea!

Eu o recomand!

Până data viitoare Cer senin!

Cercul mincinoșilor
Cele mai frumoase povești filozofice din lumea întreagă 

bottom of page