Ca la 20 de ani
Aleg să încep a vă povesti despre zbor altfel decât vă așteptați…Pentru că, nu-i așa, toți credeți că zborul este doar lapte și miere? Toți vă așteptați să descriu senzația aceea mai aproape de Dumnezeu, când simțim că suntem stăpâni peste zare. Vă voi scrie și despre aceste clipe. Da, cu siguranță zborul este un vis împlinit! Dar până a-l atinge, au fost și momente în care m-am simțit descumpănită! Pentru că drumul parcurs a fost și este anevoios, cu suișuri și coborâșuri. Ceea ce sunt eu astăzi se datorează și modului cum am știut sau nu să gestionez momentele de cumpănă.
Vă voi dezvălui mai jos un fragment din jurnalul personal, când am avut primul impas în ale zborului, când m-am simțit depășită. Aveam doar 20 de ani și trăiam fiecare experiență la intensitate maximă.
Fragment din jurnal:
August, 2010
„Toată lumea visează să zboare, însă prea puțini au acest privilegiu. Eu sunt printre cei norocoși. Învăț să zbor...da, asta fac – ÎNVĂȚ SĂ ZBOR-. Și mie mi se pare ciudat că am ajuns până în acest punct! Am 4 săptămâni de când mă lupt cu avionul în aer. Să vedem care domină și care este supusul! Am descoperit că ceea ce am ales să fac îmi place foarte mult, de aceea pun foarte mult suflet în fiecare zi de zbor. Motiv pentru care nereușita de ieri m-a afectat un pic mai mult decât ar fi trebuit!
Ieri am picat controlul pentru simplă. Nu am fost nici prima, nu sunt nici ultima.
Acest control este unul care îți testează în primul rând capacitatea de gestionare a emoțiilor. Celelalte aptitudini ți-au fost deja analizate. Altfel nu ești propus pentru simplă. Acum instructorul controlor trebuie să vadă cum reacționezi când știi că totul este doar în mâinile tale. Eu am fost doborâtă de propriile temeri. Nu am fost sigură de ceea ce pot și nu am știut să îmi dovedesc că pot. Cea mai mare piedică în drumul meu spre reușită am fost chiar eu! Am fost victima propriilor emoții și acum nu știu cum să împac remușcarea cu durerea eșecului. Nu m-a surprins nici un element al zborului, eram pregătită teoretic și practic pentru orice. M-a surprins incapacitatea mea de a-mi controla emotivitatea. Nu mi s-a mai întâmplat până acum. Bine, nici nu am mai trecut printr-un control de simplă în zbor. Dacă până atunci existase confortul psihic că instructorul din carliga din spate mă ajută la nevoie, ieri am fost conștientă că nu va pune mâna decât în caz de risc major.
Nu a fost cazul, nu a pus mâna. Dar așa cum mi-a spus la final, puteam mult mai bine de atât. Și nu era nevoie să îmi confirme el, știam și eu asta. Nu meritam să trec controlul. Zborul a fost unul foarte bun până la aterizare. Aici am scrântit-o, am trântit avionul! Ce mai, trenul de aterizare a fost abuzat fizic la fiecare contact cu solul! Și în aviație nu merge așa și așa! Trebuie să fie totul cât mai aproape de perfecțiune! Și nu a fost! Am avut zboruri mult mai bune, am făcut aterizări atât de line că nu am simțit când am luat contact!
Am plâns de nervi, de supărare! A fost doar vina mea. După ce mi-am șters ochii de lacrimi, am analizat atât de mult ce s-a întâmplat în mintea mea, ce nu a funcționat cum trebuie! Și după o lucidă și sinceră analiză, am descoperit! Teama de eșec a fost mai puternică decât încrederea în forțele proprii! Am avut nevoie de lecția asta! Nu o primisem până acum!
Azi am zburat din nou. Mi-am dovedit în primul rând mie că ieri a fost un incident ce nu mă definește, că instructorul meu nu a greșit când a crezut în mine. Acum sunt pregătită pentru mâine, sunt pregătită să îmi capăt aripile mult dorite! Am învățat că merit să fiu aici, trebuie doar să cred și eu în mine!”
Când îți dorești atât de mult cum îmi doream eu ieșirea la simplă, eșecul a părut catastrofal. O nereușită pe care am transformat-o în victorie personală două zile mai târziu. Un hop pe care doar eu îl mai țin minte, pentru că a schimbat ceva în mine. Am înțeles cât contează să nu te îndoiești de tine.
Au trecut mai mult de 10 ani de la acel moment. De atunci am învățat atât de multe, s-au schimbat atât de multe. Am înțeles în primul rând că nu trebuie să mă lupt cu avionul, ci să simt în același ritm cu el! Este mult mai simplu așa, când el este camaradul, nu inamicul tău. M-am schimbat eu! Încă mai am fluturi în stomac când urc în avion, dar dispar atunci când pun casca pe urechi și mă concentrez asupra a ceea ce am de făcut! Nu este mai ușor acum, ci chiar mai greu! Învățarea nu ia niciodată sfârșit! În acest domeniu nu știi niciodată tot! Ești într-o pregătire continuă, fie la sol, fie în aer! Zilele grele s-au înmulțit, dar și satisfacțiile! Am ales o meserie frumoasă, însă calea nu este deloc ușoară, nu este loc de erori!
Până la urmă, nimic din ceea ce merită cu adevărat, nu se obține ușor! Important este să crezi cu adevărat în tine și în ceea ce faci! Nimic nu are doar părți pozitive! Dar contează cum treci și ce înveți din cele negative! La 20 de ani zburam, și nu oricum, ci în simplă comandă! La 20 de ani trăiam fiecare zi la intensitate maximă, dar mereu responsabil!
Până data viitoare, vă urez doar Cer senin!
