6 cărți pe care nu am reușit să le citesc

Citesc în adevăratul sens al cuvântului de la vârsta de 14 ani, când am descoperit Karl May și nu m-am mai putut opri. Au mai existat scurte pauze din varii motive, însă beletristica a fost un hobby constant de atunci și până astăzi! Cea mai longevivă pasiune, de altfel! În toți acești ani, m-am încăpățânat să termin orice carte care ajungea în mâinile mele, chiar dacă de multe ori lectura devenea greoaie, un adevărat exercițiu de voință.

Însă credeam cu tărie că următoarea frază, următorul rând sau filă va fi revelația de care aveam nevoie pentru ca romanul din mâna mea să devină uimitor. De multe ori, dorința mi s-a îndeplinit. De multe alte ori, am rămas cu acel gust amar că am pierdut timp valoros.

Există totuși cărți pe care, oricât m-aș fi străduit, nu am reușit să le citesc până la deznodământ. Și culmea, majoritatea dintre ele sunt cărți cu renume în literatura universală. Eu însă nu am reușit să rezonez cu subiectul, cu stilul de scriere sau pur și simplu mi-am ales prost momentul pentru a le citi.

În prezent, cum timpul meu rezervat lecturii este mult mai limitat, sunt mai atentă când aleg pentru a nu suferi astfel de decepții.

Și totuși, dacă selectez neinspirat, îmi este mult mai ușor să închid cartea, fără prea multe urme de regret.

Revenind la subiect, cărțile cu început, dar fără final din biblioteca mea sunt:

  1. Cazul doctorului Kukoțki –Ludmila Ulițkaia

Am citit 100 de pagini, nu am cedat chiar ușor. Dar nu am reușit să găsesc ceva interesant, care să mă acapareze. A început brusc de la prima pagină și apoi totul a fost prea tărăgănat. Alții m-ar contrazice și ar spune că este o carte foarte bine documentată și detaliată. Nu contest că este un roman complex, pentru care autoarea merită toți laurii. Însă nu este genul meu, nu acum. Stilul de narațiune este impersonal, nu a reușit să îmi transmită nimic. M-am simțit un spectator indiferent, nu am empatizat deloc.

Sunt foarte multe informații medicale, mai ales din aria ginecologiei, iar pe alocuri descrierile sunt de-a dreptul rudimentare. Dar vorbim de Rusia anilor 1900, când doctorul Kukoțki luptă cu sistemul și încearcă să contribuie prin abilitățile lui nemaiîntâlnite la binele unei societăți decimate de război, de sărăcie, de regimul totalitar.

Cumva stilul narativ îmi amintește de Dostoievski. Poate ar fi trebuit să am mai multă răbdare, așa cum am avut nevoie și la cel menționat anterior și a meritat. Însă de data aceasta, nu am reușit! Cartea stătea pe noptieră pentru că îmi era greu să o redeschid, să mă avânt într-o lume ce nu trezea nimic în sufletul meu.

Așa că am cedat!

2. Copiii din miez de noapte –Salman Rushdie

O epopee de 756 de pagini considerată de altfel o carte valoroasă. Eu la cei 23 de ani, când am încercat să o citesc, nu am rezistat decât 148 de pagini! Atât!

Mi se părea infernal să mai rezist încă 600 de pagini. Mă plictisea teribil! Cartea se regăsește în biblioteca personală și pe lista romanelor cărora trebuie să le mai ofer o șansă.

Voi ce spuneți? Merită?

3. Trei într-o barcă –Jerome K. Jerome

Vai! Nu mai știu exact criteriul pentru care am ales-o, dar am considerat că pierd vremea dacă mă încăpățânez să o duc la bun sfârșit.

Este scrisă la persoana I de către unul din cei trei din barcă. Acesta relatează pățaniile din barcă, mereu amestecate cu povești din trecut. Nu am găsit logică, nu am găsit nimic să îmi trezească interesul.

Singurul cuvânt prin care pot să descriu această scriere este BANAL.

4. Ciuma- Camus Albert

Ciuma. Nici nu se putea un titlu mai inspirat!

Romanul a început și a continuat cu descrierea acestei molime, pagini întregi de ciumă, fără ca acțiunea să capete neapărat un sens. Poate am cedat exact când nu trebuia. Dar m-a plictisit îngrozitor.

Voi, cei care ați citit-o, ce îmi recomandați? Să mai încerc o dată? Voi găsi și altceva? Știu că este una din cărțile clasice valoroase, trebuie să fie mai mult de atât, nu?

5. Biblioteca lui Hitler –Timothy W. Pyback

Biblioteca lui Hitler este prima carte pe care am pus-o înapoi pe raft fără să o parcurg din scoarță în scoarță. V-am spus, din fire sunt perseverentă și duc la capăt lucrurile pe care le-am început.

Dar atunci, în 2010, când această carte mi-a căzut în mâini și de care am fost foarte entuziasmată, nu aveam dispoziția necesară pentru o astfel de lectură. Țin minte și acum, era primul an de zbor, eram foarte stresată și obosită la finalul zilei, încât tot ce îmi doream înainte de culcare, era să pătrund într-o lume care nu mă solicita. Doream să parcurg o carte care se citește singură și care țese o intrigă simplă.

Ei bine, Biblioteca lui Hitler nu se încadra în nevoile mele și cu regret, am abandonat-o! Însă este cu siguranță o carte de cultură generală, care merită avută în atenție. Eu atunci nu am putut, eram prea concentrată pe acea nouă etapă din viața mea, pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă!

6. Promisiunea zorilor –Romain Gary

 

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” m-a cucerit la prima vedere prin titlu și prin coperta care înfățișa un pilot al Celui de-al Doiea Război Mondial.

Părea cartea perfectă pentru mine. Din păcate, la a doua, la a treia vedere farmecul s-a risipit. M-am trezit captivă într-o poveste care nu mă mișca în nici un fel, în care personajul  principal chiar mă enerva. Nu mă întrebați de ce!

Așa că, pur și simplu m-am oprit! Am pus cartea înapoi pe raft și cred că va mai sta acolo ceva timp.

Deci? Care din cărție menționate mai sus merită o a doua șansă? Pe care dintre ele am abandonat-o și nu ar fi trebuit?

Care sunt cărțile pe care voi nu ați putut să le lecturați pâna la final? De ce?