top of page

12 reguli de viață

Un antidot la haosul din jurul nostru

Autor: Jordan B. Peterson

Notă: 8

Categorie literară: psihologie practică, autodezvoltare

Citat preferat: „Răspunzând la anumite întrebări, s-ar putea să nu ne mai placă așa tare de noi!”

Decembrie 2018, aproape doi ani de când eram în concediu creștere copil și foarte puțin până la revenirea în forță la muncă. Aveam nevoie să încep să îmi pun neuronii la treabă deoarece erau în vacanță de ceva timp. Voi, cele care sunteți mămici și care ați stat acasă cu cei mici o perioadă îndelungată, mă înțelegeți când spun că, deși acești ani sunt cei mai frumoși ani din viața unei mămici, la un moment dat ai impresia că tâmpești de atâtea cântecele, jocuri joculețe, maimuțăreli. Trebuia să fac ceva în acest sens, să devin din nou organizată, eficientă, motivată pentru un nou început profesional. Pentru că așa este în aviație, când stai atât de mult timp rupt de zbor, începi aproape de la 0.

„12 Reguli de viață Un antidot la haosul din jurul nostru” a picat la țanc în mâinile mele în acea perioadă în care încercam să mă adun, să găsesc un ritm mai eficient în viața mea. Trebuia să învăț să găsesc un echilibru între viața de acasă și cea de la muncă, între rolul de mamă și cel de pilot militar. Au trecut de la acel moment aproape patru ani, iar antidotul încă nu l-am descoperit. Însă cele doisprezece reguli pot aduce cu siguranță mari schimbări dacă le-aș urma cu sfințenie.

În loc de rezumat

Toată cartea este un almanah de genul „Știați că?” (cel puțin în cazul meu), ce se transformă subtil în introspecție. Fiecare din cele 12  reguli le cunoaștem toți atât de bine, însă nu realizăm prezența sau absența lor în viața noastră până când nu le vedem negru pe alb. Nu ni se cere imposibilul, ba mai mult autorul este de acord cu haosul din viața noastră atât timp cât avem parte și de ordine: „A fi echilibrat înseamnă a acoperi această dualitate fundamentală: un picior bine înfipt în ordine și siguranță și unul înfipt în haos, potențial, creștere și aventură. Când viața se dovedește dintr-odată a fi întinsă, fascinantă și plină de sens, când ești atât de absorbit de ceva că nu mai percepi trecerea timpului – atunci te plasezi exact pe granița între ordine și haos.” Citind această  remarcă, cred că îmi era dor de haos...

Autorul se descoperă în fața noastră cu multe exemple din viața personală, construind o intimitate aparte. Intră chiar și pe un tărâm cu nisipuri mișcătoare, educația copiilor, unde remarcile sale pot fi interpretate greșit de către părinți. Însă din punctul meu de vedere, tot ce afirmă și sugerează este de bun simț, chiar binevenit. Cel mai mult mi-a plăcut întrebarea: „Vreți să creșteți niște copii în siguranță sau vreți să aveți niște copii puternici?”

Minusuri și plusuri

Lectura a fost una de cursă lungă deoarece multe dintre subiectele abordate depășesc sfera mea de cunoaștere și a trebuit să fac pauze pentru o mai bună informare. Recunosc că au fost și momente în care m-am plictisit, m-am pierdut în prea multe detalii. Ești purtat pe drumul cel mai lung până la destinație. Pentru o idee foarte simplă, trebuie să parcurgi pagini întregi de explicații, de exemple, să treci dintr-un domeniu în altul, să ții pasul cu cantitatea foarte mare de informații.

Autorul este „tobă de carte”. De asemenea are talentul de a-și împărtăși cunoștințele într-un mod accesibil, prin exemple la îndemâna oricui.

Recomandări

Sfatul meu, când vă hotărâți să o citiți, luați lângă voi un marker sau un pix. Ca la școală! Veți reține altfel ideile ce prezintă interes pentru voi, și credeți-mă, veți găsi câteva! La momentul la care am citit eu cartea, când nu știam altceva decât casă și bebe, m-am regăsit în fraza ce încheie capitolul regulei numărul 2: „Ați putea începe prin a vă autopercepe drept cineva față de care aveți o răspundere importantă: aceea de a-i veni în ajutor.” Faptul că azi scriu recenzia asta într-un blog al meu, este o dovadă că mi-am venit în ajutor.

Tu, cel care îmi citești recenzia, ce gânduri ai, ce faci cu adevărat pentru tine? „Ești și ceea ce ai putea ști dacă ai vrea. În nici un caz nu ești doar ceea ce știi deja...Nu ar trebui să sacrifici ceea ce vei putea fi pentru ceea ce ești acum. Nu ar trebui să renunți niciodată la ceea ce este mai bun în tine de dragul siguranței pe care o ai deja.”

Cer senin!

bottom of page