Autor: Matt Haig

Notă: 8

Categorie literară: fantasy, roman de dragoste, ficțiune istorică

Citat preferat: „Trebuie să mergi înainte. Dar nu întotdeauna trebuie să privești în viitor. Uneori, e suficient să te uiți în jur si să fii fericit acolo unde te afli.”

De când am devenit mamă, zilele în care am fost doar eu cu mine, au fost foarte puține. Dacă mă gândesc mai bine, inexistente. Au mai existat ore libere, dar o zi întreagă doar pentru mine, în care să fac ceva doar pentru sufletul meu, așa ceva nu s-a mai întâmplat! Și când, în sfârșit au sosit cele 24 de ore atât de râvnite, în care aș fi putut să fac orice, am ales să încep ziua cu o carte în liniștea grădinii noastre. Ghiciți ce? Apusul m-a prins tot acolo. Am încercat să trăiesc clipa, să încetinesc prezentul citind „Cum să oprești timpul”. Nu am privit spre trecut sau spre viitor, am fost doar fericită acolo, atunci, ancorată în prezentul meu și în toate timpurile din carte. În acea zi doar pentru mine, am înțeles că nu sunt liberă,  că alerg după timp, că mă las condusă de timp când ar trebui doar să mă bucur de el.

Despre subiectul cărții

Tom Hazard are 439 de ani și arată doar de 43 de ani. Nu este vampir, nici altă creatură nemuritoare. El este o ființă umană care îmbătrânește în 15 ani cât îmbătrânim noi într-un an, iar boala se va lipi de el abia când va arăta de vreo 80 de ani, adică peste alte patru secole de viață. Tom a cântat în trupa de teatru a lui Shakespeare, a stat la un pahar cu însuși Fitzgerald, a navigat alături de căpitanul Cook și a fost martorul tuturor invențiilor ce au revoluționat lumea și al tuturor conflictelor ce au decimat omenirea. Și totuși nu este deloc fericit cu anomalia sa genetică ce îi oferă cumva gustul eternității. Vrea mai puțin, mult mai puțin.

Romanul ne poartă prin cele patru secole de viață ale lui Tom, sărind dintr-o epocă în alta, în căutarea momentelor cheie și a persoanelor importante din lunga sa existență. Povestea sa este un șir lung de ani în care s-a căutat pe sine într-o lume în care nu are voie să-și dezvăluie adevărata vârstă, în care are voie să simtă orice, mai puțin iubire. Cu toate acestea, singura sa ancoră într-o societate mereu în schimbare și totuși aceeași, este iubirea. Iubirea și promisiunea! Confuz, nu-i așa?

Puncte tari și puncte slabe

Titlul este unul din primele puncte tari! Toți ne dorim să oprim timpul în anumite momente. Ba mai mult, unii cred că veșnicia este cheia spre fericire. Romanul atrage mulți cititori doar prin titlu, în speranța că vor găsi o modalitate de a încetini măcar un pic timpul. Eu am fost una dintre ei. Și de data aceasta nu am greșit! Am găsit un răspuns!

Al doilea punct forte, poate și cel mai important, este pilda dincolo de poveste. Pentru că povestea în sine nu este memorabilă, dar pilda fără doar și poate da!

Pe de altă parte, nu mă declar pe deplin mulțumită de personaje. Nu am simțit vibrația niciunuia! Parcă au fost prea fade cumva. La fel și construcția firului narativ. Am simțit că mănânc o prăjitură, într-un ambalaj atrăgător (titlu) cu un aspect nu foarte reușit (povestea). Dar dacă treceai de aspect, gustul era senzațional (pilda). Oare m-am făcut înțeleasă?

Impresii

Am petrecut singura mea zi liberă în compania acestui roman. Concluzia poate fi doar una singură: subiectul m-a prins în mrejele sale și nu m-a lăsat să abandonez cartea decât după ce am ajuns la ultima filă.

Nu este nimic Wow, însă romanul are un farmec aparte datorită meditației asupra timpului. Fluiditatea sa m-a făcut să uit de ceas. Eram mereu curioasă să văd dacă efemeritatea va fi triumfătoare în fața eternității.

Am învățat ceva din această lectură? Cu siguranță da! Tânjim atât de mult după eternitate, când de fapt efemeritatea unei clipe este ceea ce o face cu adevărat deosebită. Trăim atât de intens prezentul tocmai pentru că știm că nu se va repeta. Eternitatea poate fi plictisitoare, efemeritatea niciodată. Și da, „e limpede. În acele momente care explodează de viață, prezentul durează veșnic și știu că mai există multe prezenturi pe care să le trăiești. Înțeleg. Înțeleg că poți fi liber. Înțeleg că poți să oprești timpul dacă nu te mai lași condus de el. Nu mă mai înec în trecut și nu mă mai tem de viitor. Cum aș putea? Tu ești viitorul.”

Nu am învățat să opresc timpul. Dar am înțeles, din nou, că nu mă ajută să fiu mereu contracronometru. Eu nu mă războiesc cu timpul, și cu mine însămi...

Recomandări

„Cum să oprești timpul” poate fi o lectură de plajă, de metrou, de pauza de cafea. Nu necesită neapărat un fundal silențios. Are suficientă putere să te prindă acolo în timpul ei, indiferent de tumultul din jurul tău și poți oricând să o lași în standby, fără să pierzi ideea pentru că nu este foarte profundă. Însă lecțiile subtile pe care le oferă vor prinde rădăcini acolo unde era nevoie de ele. Povestea se termină, așezi cartea înapoi în raft, însă pentru unii cititori, romanul va fi un prim pas în a domoli goana după timp,  va fi încă o dovadă că doar iubirea este singura ce contează, oriunde, oricând.  Pentru mine așa a fost!

Vă doresc doar Cer senin!

Cum să oprești timpul